Dr. Narcisa Ianopol

         Dr. Ianopol a terminat Facultatea de Medicină a Universității „Gr.T.Popa” din Iași în 1993 și a continuat stagiul de rezidențiat în două clinici oftalmologice din Iași, la Spitalul de Neurochirurgie și Spitalul Universitar CFR din Iași. Ea a susținut examenul de medic specialist și de primariat la Universitatea de Medicină din București, România. A început trainingul de pregătire în chirurgie vitreo-retiniană, traumatologie și tehnici chirurgicale avansate în chirurgia de segment anterior ocular în Würzburg, Germania, sub îndrumarea unuia dintre experții internaționali renumiți în acest domeniu, Prof.Dr.h.s. Wolfgang Schrader, care în prezent este șeful Departamentului de Chirurgie Vitreo-retiniană a Clinicii Oftalmologice Maximilian din Nürnberg, Germania. Dr. Ianopol a continuat stagiul de pregătire în chirurgia vitreo-retiniană și traumatologie oculară în Köln, Germania, sub directa îndrumare a unui alt expert internațional de renume în acest domeniu, Prof. Dr. Bernd Kirchhof, șeful Clinicii de Chirurgie vitreo-retiniană, Centrul de Oftalmologie al Universității din Köln, Germania. Experiența Dr. Ianopol în diagnosticul și tehnicile moderne de chirurgie oftalmologică obținute în Germania și îmbunătățite printr-o intensă practică în România au fost puternic amprentate de trainingul în Santa Barbara, California, SUA, sub îndrumarea unuia dintre cei mai străluciți experți americani și internaționali în chirurgie vitreo-retiniană și traumatologie oculară, specialist la California Retina Consultants, Prof. Dr. Dante Pieramici, vicepreședintele Societății Americane de Traumatologie Oculară și codirector al California Retina Consultants Foundation.

         Dr. Ianopol a început specialitatea ca și asistent de cercetare în oftalmologie și este acum cercetător clinic în Clinica Oftalmologică a Spitalului Universitar CFR Iași, Romania. Ea a început să opereze pe anexele oculare (strabisms, pleoape) și pe segmentul anterior ocular (cataractă, glaucom) în 1998, iar pe retină și vitros în 2004 (hemoragii, vitreene, dezlipire de retină, retinopatia diabetică proliferativă complicată, complicații după chirurgia cataractei, etc). Numărul pacienților care o abordează pe Dr. Ianopol pentru diagnostic, tratament medical, chirurgical și laser a crescut continuu în ultimii ani, demonstrând rezultatele foarte bune ale muncii sale de înaltă calificare (800-900 operații de cataractă/an, 300-400 operații pe retină/an). Dr. Ianopol are o muncă de cercetare suținută, fiind unul dintre primii chirurgi vitreo-retinieni din România cu recunoaștere internațională care a introdus noile tehnici moderne de chirurgie vitreo-retiniană precum terapia cu agenți anti-VEGF (ex. Avastin) în România. Luptând cu forțele care au încercat să impiedice avansarea în acest domeniu al chirurgiei oftalmologice în România, Dr. Ianopol a reușit să continuie diferite proiecte internaționale de cercetare legate de noi tehnici chirurgicale și abordări moderne ale chirurgiei vitreo-retiniene și de segment anterior ocular. Dr. Ianopol a dezvoltat o intensă colaborare cu experți internaționali din America (SUA) și numeroase țări europene (Germania, Ungaria, Italia, Grecia, Albania, Turcia, Slovacia, Kosovo, etc). Activitatea de cercetare a Dr. Ianopol include 19 cărți de specialitate, un număr de articole publicate în diferite reviste precum și prelegeri și alte tipuri de prezentări la diferite congrese naționale și internaționale de specialitate. Interesul de cercetare al Dr. Ianopol este focalizat pe: factorii de creștere în patogeneza retinopatiilor proliferative, injecțiile intravitreene cu diferiți agenți farmacologici în tratamentul bolilor oculare (ex. Avastin, Triamcinolone acetonide, etc), noi modalități de tratament în glaucom, degenerescență maculară legată de vârstă, retinopatie diabetică, tehnici chirurgicale avansate în operațiile vitreo-retiniene și pe segmentul anterior ocular, reabilitarea vizuală la pacienții cu vedere scăzută, radicalii liberi în patogeneza bolilor oculare. Dr. Ianopol a câștigat Marele premiu Beaufour Ipsen pentru cercetare fundamentală în neuroștiințe din România în 2002, oferit cu ocazia Conferinței Anuale a Societății Române de Neurologie.

         Dr. Ianopol este membră în următoarele societăți și organizații naționale și internaționale: membră în Societatea Română de Oftalmologie SRO (din 1995), membră în Societatea Europeană de Glaucom EGS (din 1997), fondatoare a Asociației Oftalmologice Edelweiss AOE (din 2005), membră internațională a Academiei Americane de Oftalmologie AAO (din 2006), membră internațională a Asociației Americane pentru Cercetare în Vedere și Oftalmologie ARVO (din 2006), membră în Clubul Retina Mediteraniană (din 2008) și în Societatea Europeană de Chirurgie Vitreo-Retiniană EVRS (din 2008).


Ochiul diabetic Narcisa Ianopol Chirurgie vitreoretiniana Oftalmologie Retina Cataracta
Glaucom Avastin Bevacizumab Dumnezeu Vedere scazuta Operatii ochi
Strabims Filme operatii Pacienti diabetici Dezlipire de retina Prescriere ochelari Specialisti oftalmologi
Romania Ocluzia venelor retiniene Degenerescenta maculara legata de varsta Retinopatie diabetica Laser Triamcinolon
Lupa Sala operatii privata Cabinet oftalmologic Congrese internationale Medici Oftalmologi